Ştiam că va urma. L-am simţit şi am scris despre asta. A apărut un scurt filmuleţ de promovare pe Instagram, în care doi designeri Daimler vorbeau de maşina-maşinilor. Spuneau de pe atunci că vor schimba definitiv felul în care privim maşinile şi ceea ce ne oferă ele. A venit momentul prelansării de la Pebble Beach.
Mercedes Maybach 6 Vision Concept Cabriolet e lung cât denumirea, are 5.7 metri. Este exact cât coupe-ul Vision Maybach 6 (2016). Plafonul este din material textil, cu inserţii aurii-rozalii (ca rose gold-ul de la iPhone). Şi jantele de 24 de inci au aceeaşi temă cu roz-auriu fin. Spatele maşinii este făcut după deck-ul unui yacht. Pielea dinăuntru e albă şi e lucrată după o tehnică folosită la canapelele tip Chesterfield – clasice cu cusături în caroiaj. Maybach 6 Vision Cabriolet are 4 motoare electrice care scot 750 de cai. Autonomia e de 320 de km şi un sistem rapid de încărcare îţi “pompează” current în “rezervor” pentru 100 km în numai 5 minute. Limuzina atinge 100 km/h între 3 şi 4 secunde.
MAYBACH 6 VISION CONCEPT CABRIO (GALERIE FOTO)